Cum poți aduce culorile toamnei în casa ta?
Culorile toamnei au inspirat de-a lungul timpului poeți și artiști, care au încercat să le transpună în operele lor. Nu este de mirare, având în vedere că aceste culori fascinează prin diversitatea nuanțelor și au puterea de a ne face nostalgici, de a ne aminti de trecerea timpului și prin asta, de a ne încuraja să ne bucurăm de fiecare clipă. O plimbare de toamnă târzie este un prilej perfect pentru a petrece timp cu cineva drag și de a te bucura de culorile toamnei.
Din păcate, culorile toamnei sunt și ele, efemere. Dar partea bună este că le poți aduce chiar la tine acasă, să te poți bucura oricând de ele.
Cum aduci culorile toamnei în casa ta?
1. Cu fototapet cu peisaj de toamnă
Această variantă este eficientă și are impact vizual puternic, având în vedere că un fototapet îți acoperă întregul perete. Avantajul este că este foarte ușor de instalat și nu necesită specialiști. Ai nevoie doar de puțin timp liber, răbdare și determinare ca să aduci culorile toamnei în casa ta.
# Peisaj în pădure

fototapet-peisaj-in-padure
Dacă iubești să te plimbi toamna prin pădure și să admiri coloritul superb, poți să creezi un colț forestier în căminul tău, pe care să îl admiri ori de câte ori simți nevoia să te bucuri de frumos.
# Peisaj raze de soare în pădure

fototapet-peisaj-raze-de-soare-in-padure
Câteodată cu toții avem nevoie de o rază de soare, fie ea metaforică sau nu. Poți avea raze de soare mereu, alegând acest model de fototapet. Culorile toamnei, pădurea și soarele își pot găsi locul în casa ta.
#Atingând apa

fototapet-atingand-apa
Acest fototapet surprinde mai mult decât culorile toamnei, surprinde un sentiment, o trăire. Frunzele oglindite în apă îți vor transmite o stare de bine, de echilibru.
2.Tablouri și stickere decorative
Acestea aduc culorile toamnei în casa ta într-un mod subtil, fără a fi atât de vizibile precum un fototapet. Chiar și așa, poți aduce o bucățică din anotimpul tău preferat la tine în casă, să o admiri indiferent de sezon.
#Sticker de geam Ghirlandă de toamnă

sticker-de-geam-ghirlanda-de-toamna
Un mod subtil de a-ți înfrumuseța ferestrele și a aduce culorile toamnei în casa ta.Stickerul se instalează foarte ușor și îți satisface atât dorința de schimbare cât și cea de a avea toamna mereu aproape.
#Tablou Peisaj cu Lac

tablou-peisaj-cu-lac
Culorile toamnei, frumusețea lacului și farmecul acestui anotimp se regăsesc în acest tablou. Poate fi o modalitate simplă de a păstra frânturi din toamnă în casa ta și poate fi un strop de culoare!
#Tablou Peisaj Toscan

tablou-decorativ-peisaj-toscan-ii
Toscana este cu siguranță o zonă renumită pentru peisajele sale romantice și scăldate într-o frumusețe specifică, pe care nu o mai găsești nicăieri în lume. Poți aduce un peisaj toscan în culorile toamnei fără eforturi. Te vei bucura în schimb de frumusețea sa zilnic!
Iubești culorile toamnei? Ce metodă de a le aduce în casa ta alegi?
Blog realizat de:
Articole recente
Cele mai citite:
- Care este diferența dintre un fototapet vlies și cel de hârtie?
- Tapet sau fototapet? Ce alegi?
- Salvador Dali si lumea suprarealista
- Cum aplici un autocolant perete?
- Cum sa-ti amenajezi casa cu tablouri ieftine
- Idei pentru decoratiuni de perete in stil scandinav
- Fototapet living în culori pastel
- Cum amenajam peretele de pe casa scarii cu tablouri
- Stiai ca poti decora baia cu ajutorul fototapetului? Iata cateva idei!
Arhiva
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- mai 2018
- martie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- august 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015